Intrând într-o biserică ortodoxă, privirea se oprește aproape întotdeauna asupra icoanei Maicii Domnului. Nu una, ci mai multe — și fiecare pare să spună altceva. Unele o arată pe Fecioara ținând Pruncul în brațe și privind drept spre noi; altele o înfățișează lipindu-și obrazul de cel al lui Hristos. Există icoane în care stă cu brațele ridicate în rugăciune și icoane în care poartă pe piept un medalion cu Mântuitorul. Această diversitate nu este rodul fanteziei pictorilor, ci expresia unor tipuri iconografice bine definite, fiecare cu o teologie proprie, izvorâtă din Sfânta Tradiție și confirmată de veacuri de rugăciune ortodoxă.
Hodighitria — Arătătoarea Căii
Cel mai vechi și mai răspândit tip iconografic este Hodighitria (din greacă: Ηοδηγήτρια, „Cea care arată calea”). Maica Domnului este reprezentată frontal, ținând Pruncul cu un braț, în timp ce cu mâna cealaltă Îl arată credincioșilor. Mesajul teologic este limpede: ea nu se prezintă pe sine, ci ne îndreaptă spre Hristos — Calea, Adevărul și Viața (In. 14:6). Nu strălucirea ei ne mântuiește, ci Cel spre Care ne trimite privirea.
Icoana Hodighitria a apărut la Constantinopol și a fost socotită ocrotitoarea cetății imperiale. În tradiția românească, ea se găsește în aproape toate lăcașurile de cult, pe iconostas, de-a dreapta ușilor împărătești — exact acolo unde credinciosul o întâlnește la intrarea în Sfânta Biserică. Este o poartă înspre Hristos, nu o țintă în sine.
Eleusa — Maica Îndurărilor
Al doilea mare tip iconografic este Eleusa (din greacă: Ελεούσα, „Cea plină de milă”) sau Glikofilousa — „Cea dulce iubitoare”. Fecioara Maria lipește obrazul ei de obrazul Pruncului Hristos într-un gest de tandrețe maternă profundă, iar Pruncul o cuprinde cu brățișoarele de gât. Este imaginea iubirii divine care coboară spre om și a iubirii omenești care urcă spre Dumnezeu, întâlnindu-se în trupul Fiului Fecioarei.
Icoana Eleusa vorbește despre mângâierea duhovnicească pe care Maica Domnului o revarsă asupra celor necăjiți și zdobiți de viață. Această virtute a mângâierii — darul de a purta suferința altora până la ușurare — o regăsim și la marii sfinți, precum arată viața Sfântului Ambrozie de la Optina, duhovnicul căruia credincioși din toată Rusia îi căutau alinarea. Cel care privește icoana Eleusa este chemat să primească mângâierea Maicii lui Dumnezeu și să o poarte mai departe semenilor săi.
Oranta și Platytera — Rugătoarea și Largi decât Cerurile
Un al treilea tip, de o solemnitate aparte, este Oranta (din latină: orans, „cea care se roagă”). Maica Domnului este reprezentată cu brațele ridicate și deschise, fără Prunc vizibil în afara ei. Este chipul rugăciunii neîncetate (1 Tes. 5:17), al mijlocirii pe care Preasfânta Fecioară o face necontenit înaintea lui Dumnezeu pentru întreaga omenire. Brațele ei ridicate sunt ca un acoperământ nevăzut peste toți cei care strigă către ea.
Atunci când icoana Oranta include și un medalion cu Hristos-Emmanuil pe pieptul Maicii Domnului, tipul devine Platytera — „Cea mai largă decât cerurile”. Titlul vine din cântarea liturgică: „Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai slăvită, fără de asemănare, decât serafimii”. Trupul Fecioarei a purtat pe Cel pe Care cerurile nu L-au încăput — de aceea este „mai largă decât cerurile”. Tipul Platytera se pictează de regulă în absida altarului, deasupra Sfintei Mese, arătând că Maica lui Dumnezeu acoperă cu rugăciunea ei întreaga lucrare a Sfintei Liturghii.
O școală a rugăciunii
Toate aceste tipuri iconografice nu sunt simple reprezentări artistice. Sfântul Ioan Damaschin, apărătorul sfintelor icoane, ne învață că cinstea adusă icoanei „trece la prototip” — adică la Cea zugrăvită. Privind icoana Maicii Domnului, ne rugăm Fecioarei Maria celei vii, care mijlocește pentru noi înaintea Fiului ei în ceruri.
A cunoaște tipurile icoanelor înseamnă, de aceea, a intra într-o școală a rugăciunii: Hodighitria ne învață să urmăm pe Hristos; Eleusa — să primim și să dăm mângâiere; Oranta și Platytera — să ne rugăm neîncetat și să medităm la taina Întrupării, pe care o prăznuim cu deosebită bucurie la Nașterea Maicii Domnului — zorile mântuirii lumii. Indiferent de tipul iconografic înaintea căruia îngenunchem, Maica Domnului rămâne una și aceeași: Theotokos — Născătoare de Dumnezeu —, rugătoarea noastră cea mai apropiată de tronul Fiului ei.
