Aproape jumătate de milion de credincioși se îndreaptă în fiecare an spre Iași, atrași de un singur gând: să se închine moaștelor Sfintei Cuvioase Parascheva. Pelerinajul din preajma datei de 14 octombrie este cel mai mare din România și una dintre cele mai ample adunări de rugăciune din Ortodoxia contemporană. Dar cine a fost această sfântă care adună, generație după generație, atâtea inimi zdrobite?
Viața cuvioasei — din lume spre pustie
Sfânta Parascheva s-a născut în veacul al XI-lea, în localitatea Epivata, în Tracia (astăzi pe teritoriul Bulgariei), dintr-o familie drept-credincioasă. De mică, glasul Evangheliei a prins rădăcini adânci în inima ei. Cuvintele Mântuitorului — „Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu” (Mt. 5:8) — i-au călăuzit pașii toată viața.
Încă din copilărie, ea împărțea hainele și mâncarea sa celor săraci, postea cu osârdie și căuta singurătatea rugăciunii. La vârsta tinereții, nesuportând zgomotul lumii, a plecat spre Constantinopol, unde a primit rânduiala monahicească într-o comunitate din împrejurimile cetății. Năzuind spre o mai mare liniște, a pornit spre Palestina, la Iordan, locul sfânt al pocăinței. Acolo s-a nevoit câțiva ani în post și rugăciune neîncetată.
Prin descoperire dumnezeiască, a primit poruncă să se întoarcă la Epivata, locul nașterii sale. Acolo, în deplină smerenie și uitare de sine, a adormit întru Domnul, pe la anul 1050, lăsând în urmă un trup sfințit de decenii de nevoință.
Drumul lung al sfintelor moaște
Moaștele Cuvioasei Parascheva au urmat un drum providențial, marcat de strămutări repetate. Mai întâi au zăcut în pământul Epivatei, descoperite prin arătare dumnezeiască după câțiva ani. Apoi au fost mutate la Tărnovo, capitala Imperiului Bulgăresc, unde au stat aproape două secole, izvor de tămăduiri pentru poporul drept-credincios. De acolo au ajuns la Belgrad, la curtea regilor sârbi, și în cele din urmă — în vremuri de strâmtorare — au fost duse la Constantinopol.
Aproape patru sute de ani moaștele sfintei au stat departe de pământul românesc. Abia în 1641, domnitorul Vasile Lupu al Moldovei, cheltuind o mare avere, a răscumpărat sfânta raclă de la Patriarhia Ecumenică și a adus-o cu cinste la Iași. Primirea a fost un eveniment de neuitat: întreg orașul a ieșit în întâmpinare, cu lumânări și lacrimi de bucurie.
Temeiul acestei venerări stă în teologia Întrupării: trupul sfântului a fost templu al Duhului Sfânt (I Cor. 6:19), iar harul sălășluit în el nu piere odată cu moartea trupească. Despre cinstirea sfintelor moaște și rostul ei duhovnicesc Biserica Ortodoxă a mărturisit neîntrerupt, de la Apostoli și până astăzi.
Minunile și ocrotirea credincioșilor
De la aducerea moaștelor la Iași și până astăzi, Sfânta Parascheva a săvârșit nenumărate minuni. Bolnavi cu suferințe grele, tineri fără nădejde, familii în criză, bătrâni pe patul durerii — toți au aflat la raclă mângâiere și, adesea, tămăduire pe care mijloacele omenești nu o puteau aduce. Sfânta se arată și în vise celor care o cheamă cu credință curată.
Omul de astăzi, prins în angrenajele vieții cotidiene — cu muncă, familie și neputințe — are poate mai mult ca oricând nevoie de un ocrotitor ceresc. Sfânta Parascheva, care a trăit ea însăși în lume înainte de retragerea în pustie, știe bine greutatea acestei căi, iar pentru cei care caută un echilibru între viața duhovnicească și îndatoririle lumești, mijlocirea ei este o nădejde vie.
Proclamată solemn ocrotitoare a Moldovei de către Biserica Ortodoxă Română, cinstirea Sfintei Parascheva s-a extins astăzi la întreaga țară și la diaspora românească din toată lumea. Ziua sa, 14 octombrie, este pentru milioane de români un moment de oprire, de pocăință și de reînnoire a legăturii cu cerul.
Sfântă Cuvioasă Paraschevă, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
