Pe 21 mai, Biserica Ortodoxă prăznuiește doi oameni care au schimbat, în chip providențial, cursul istoriei creștinătății: Sfântul Împărat Constantin cel Mare și Sfânta Împărăteasă Elena, mama sa. Ei sunt cinstiți cu titlul de Întocmai cu Apostolii — o distincție acordată extrem de rar în Tradiția Ortodoxă — tocmai pentru că lucrarea lor a deschis lumea păgână spre primirea Evangheliei lui Hristos.
Constantin — de la semnul crucii la libertatea Bisericii
Flavius Valerius Constantinus s-a născut în jurul anului 272 d.Hr. Tatăl său era co-împărat al Imperiului Roman de Apus; mama sa, Elena, era o femeie simplă care îmbrățișase credința creștină cu toată inima. Această rădăcină maternă va rodi mai târziu în chipuri pe care istoria nu le-a putut uita.
Înainte de bătălia de la Pons Milvius (312 d.Hr.), tradiția consemnează că împăratul a primit o vedenie: o cruce luminoasă pe cer, cu inscripția „In hoc signo vinces” — „Prin acest semn vei birui”. A poruncit să se zugrăvească monograma lui Hristos (Chi-Rho) pe scuturile soldaților, și victoria a venit. Acest moment a marcat începutul celei mai profunde transformări din istoria Imperiului.
În anul 313, Constantin și co-împăratul Licinius au dat Edictul de la Milano, prin care creștinismul dobândea libertate deplină. Bisericile confiscate au fost restituite, prigonirile au încetat. După veacuri de martiriu, Crucea nu mai era instrumentul rușinii — devenea semnul biruinței.
Constantin a convocat, în 325, Primul Sinod Ecumenic de la Niceea, unde s-a formulat Simbolul de Credință și s-a combătut erezia lui Arie. A ctitorit Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim și a mutat capitala Imperiului la Bizanț, redenumind-o Constantinopol. A primit Sfântul Botez pe patul de moarte, în 337 d.Hr., mărturisind până la capăt credința în Hristos.
Sfânta Elena și aflarea Sfintei Cruci
Mama împăratului este cinstită nu doar ca maică iubitoare, ci ca pelerina prin excelență a creștinătății. La vârsta de aproape optzeci de ani, Sfânta Elena a pornit spre Țara Sfântă, însuflețită de dorința de a găsi urmele vieții pământești ale Mântuitorului.
Tradiția consemnează că, pe Golgota, sub dărâmăturile unui templu păgân, a fost descoperită Sfânta Cruce. Spre a o deosebi de crucile celor doi tâlhari, ea a fost atinsă de o femeie grav bolnavă, care s-a tămăduit pe loc. Aflarea Sfintei Cruci se prăznuiește separat, pe 14 septembrie — sărbătoare care face parte dintre marile praznice împărătești ale anului bisericesc.
Sfânta Elena a ctitorit biserici la locurile sfinte — Biserica Nașterii Domnului din Betleem și Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim — lăcașuri care dăinuie până astăzi ca mărturii vii ale credinței ei nestrămutate.
Moștenirea lor — mai vie ca oricând
Titlul de Întocmai cu Apostolii nu este o simplă onorificență. El exprimă convingerea Bisericii că, prin lucrarea lor, milioane de suflete au ajuns la cunoașterea lui Hristos. Constantin nu a impus creștinismul cu forța — l-a eliberat din lanțurile prigoanei. Elena nu a filozofat despre credință — a căutat-o cu umilință, pe genunchi, în piatră și pulbere.
Pentru creștinul ortodox de astăzi, viețile lor rămân o mărturie că credința autentică se trăiește în istorie, nu în afara ei. Puterea lumească poate sluji lui Dumnezeu, dacă inima celui ce o poartă se pleacă înaintea Crucii. Sfântul Apostol Pavel scria: „Nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăiește în mine” (Gal. 2:20) — un adevăr pe care Constantin și Elena l-au mărturisit cu prețul alegerilor celor mai grele ale vieților lor.
În acele clipe de oboseală duhovnicească în care liniștea pare de negăsit, ne putem întoarce, ca și ei, la rugăciune — izvorul pe care sfinții l-au cunoscut mai bine decât oricine. O rugăciune pentru liniște sufletească, rostită cu credință, ne poate readuce în prezența lui Dumnezeu, acolo unde Constantin și Elena ne-au deschis, odinioară, calea.
Sfinților Împărați Constantin și Elena, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi!
