Există sfinți pe care Dumnezeu îi dăruiește lumii ca pe niște mâini ale milei Sale. Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon este unul dintre aceștia — un medic din Nicomedia care a ales să vindece în puterea lui Hristos, fără plată și fără deosebire, până ce această alegere l-a costat viața. Biserica îl prăznuiește la 27 iulie și îl cheamă în rugăciune ori de câte ori suferința trupească bate la ușa credinței.
De la medicina lumii la medicina lui Hristos
Pantelimon s-a născut în Nicomedia (azi Izmit, în Turcia), în a doua jumătate a secolului al III-lea, dintr-un tată păgân și o mamă creștină, Eubula, care l-a crescut în cunoașterea lui Hristos. La moartea mamei sale, tatăl — Eustorgius — a revenit la păgânism, iar Pantelimon, tânăr și talentat, a ajuns ucenic al unui medic de frunte și a intrat în slujba împăratului Maximian.
Întâlnirea cu preotul Hermolau a schimbat totul. Acesta l-a inițiat în credința creștină și l-a îndemnat să pună în lucrare puterea vindecătoare a lui Hristos. Momentul de cotitură a venit când Pantelimon a întâlnit un orb pe care medicii îl abandonaseră. Chemând numele lui Iisus Hristos, tânărul medic i-a redat vederea. Orbul a văzut — și Pantelimon a crezut cu toată inima. Și-a botezat și tatăl înainte ca acesta să moară, iar după aceea a împărțit averea săracilor.
Doctorul care vindeca fără plată și fără deosebire
Înțelesul numelui său ne spune totul: Pantelimon înseamnă în grecește „cel cu totul milostiv” (pantos — cu totul, eleos — milă). Și chiar așa a trăit. A deschis ușa cabinetului său tuturor celor suferinzi — bogați și săraci, liberi și sclavi, creștini și păgâni — fără să primească nimic în schimb. Harul lui Dumnezeu lucra prin mâinile sale; Pantelimon nu era decât unealta.
Această milostivire fără margini i-a stârnit invidia colegilor de breaslă. L-au denunțat împăratului Maximian ca pe un creștin care subminează ordinea: vindeca gratuit pe cei pe care ei îi taxau scump și vorbea deschis despre Hristos. Tocmai curajul mărturisirii l-a adus în fața judecătorilor. Și nu a tăgăduit nimic.
Suferința celui bolnav este, în Tradiția Ortodoxă, un loc în care Dumnezeu Se face prezent în chip deosebit. Sfântul Pantelimon întruchipează această credință: boala nu este o pedeapsă abandonată, ci un loc al întâlnirii cu Hristosul cel răstignit. De aceea, credincioșii care se pregătesc pentru operații sau suferințe de lungă durată îl cheamă pe Pantelimon — și cer, adesea seara, cu rugăciunile de seară pentru iertare și pace, tămăduire și liniște înaintea odihnei.
Mucenicia și moștenirea sfântă
Pantelimon a îndurat șapte chinuri: a fost aruncat în foc, în mare cu o piatră de moară la gât, sub roți, sfâșiat de fiare sălbatice — și de fiecare dată a ieșit nevătămat, spre uimirea mulțimilor și convertirea unora dintre martori. Asemenea altor mari mucenici care au înfruntat imperiul roman cu singura armă a credinței, Pantelimon a mărturisit că puterea lui Hristos întrece orice putere pământească.
La sfârșit, i s-a tăiat capul — în jurul anului 305 d.Hr. Tradiția spune că din rănile trupului său a curs lapte în loc de sânge, semn al curăției și al milostivirii dumnezeiești. Capul său se păstrează până astăzi la Mănăstirea Vatoped de la Muntele Athos, iar alte moaște sunt cinstite în numeroase mănăstiri ortodoxe din întreaga lume.
Pomenirea și rugăciunea la sfântul tămăduitor
La praznicul din 27 iulie, bolnavii, medicii și cei care au pe cineva drag în suferință aduc la biserică ulei pentru sfânta masă și cer ungerea prin Sfântul Maslu. Este o practică vie, înrădăcinată în porunca Apostolului Iacob: „Este bolnav cineva între voi? Să cheme preoții Bisericii și să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn în numele Domnului” (Iac. 5:14).
Sfântul Pantelimon nu este o amintire pioasă din trecutul creștin. Este un sfânt viu, mijlocitor înaintea lui Dumnezeu, care continuă să tămăduiască — acum în chip duhovnicesc — pe toți cei care îl cheamă cu credință. Medicina lui nu costă nimic, pentru că a fost cumpărată cu sângele său.
