Pe 27 iulie, Biserica Ortodoxă prăznuiește cu evlavie pe Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, unul dintre cei mai iubiți sfinți ai lumii creștine. Cunoscut drept „doctorul fără de arginți”, el a ales să tămăduiască în puterea lui Hristos, fără câștig omenesc, împlinind porunca Mântuitorului: „Ați primit în dar, dați în dar” (Mt. 10:8).
Din medic de curte la slujitor al lui Hristos
Sfântul Pantelimon s-a născut la sfârșitul secolului al III-lea în Nicomidia (astăzi Izmit, Turcia), din tatăl Eustorghie — om de neam păgân — și din mama Eubula, femeie credincioasă care l-a crescut în cunoașterea lui Hristos. Rămasă văduvă timpuriu, aceasta l-a lăsat în grija unui tată care i-a asigurat o aleasă educație medicală sub îndrumarea doctorului Eufrosen. Ajuns medic de curte al împăratului Maximian, Pantelimon părea destinat slavei lumești.
Reîntâlnirea cu credința creștinească a venit prin preotul Ermolae, care l-a catehizat, i-a tâlcuit Sfânta Scriptură și l-a botezat. Chiar în acea vreme, Pantelimon a vindecat un orb invocând numele lui Iisus Hristos — minune care l-a pecetluit pentru totdeauna. De acum înainte, bolnavii săraci pe care alți doctori îi abandonaseră veneau la el și plecau tămăduiți, fără a plăti nimic.
Chinurile și mucenicia
Colegii medici, pizmuindu-l, l-au pârât împăratului ca pe un creștin care „vrăjește” poporul prin vindecări. Chemat la judecată, Pantelimon a mărturisit limpede: vindecă în puterea lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Au urmat șase chinuri, fiecare menit să-l omoare, fiecare încheiat cu o minune dumnezeiască:
- aruncat în foc — a ieșit nevătămat;
- scufundat în mare cu piatră de gât — a umblat pe apă;
- aruncat la fiare sălbatice — acestea i s-au închinat;
- legat pe roata cu cuie — roata s-a sfărâmat;
- scufundat în plumb topit — a ieșit nevătămat;
- răstignit pe un copac și împuns cu sulițe — a supraviețuit.
În cele din urmă, Însuși Hristos i S-a arătat și i-a poruncit să-și primească sfârșitul cu pace. Sfântul și-a plecat capul sub sabie în jurul anului 305. Din rana sa a curs sânge amestecat cu lapte — semn văzut al sfinției. Copacul la care fusese legat a înflorit imediat.
Moaștele și cinstirea în lumea ortodoxă
Capul Sfântului Pantelimon se păstrează și astăzi la Mănăstirea Sfântul Pantelimon de pe Sfântul Munte Athos, loc de pelerinaj pentru credincioșii din toată lumea ortodoxă. Particele din sfintele sale moaște se află în mii de biserici și mănăstiri, căci doctorul fără de arginți nu a încetat să tămăduiască nici după moarte.
Numele său — Panteleemon în greacă — înseamnă „cel cu totul milostiv”, descriind exact chipul omului care a trăit milostenia până la jertfă. Ca și Sfântul Spiridon, marele făcător de minuni din Trimithous, Pantelimon ne arată că puterea tămăduirii vine de la Dumnezeu și nu se vinde cu arginți.
Rugăciunea — medicamentul sufletului
Rugăciunea adresată Sfântului Pantelimon nu este o formulă magică, ci o cerere de mijlocire: îl chemăm pe cel care a suferit pentru Hristos să stea înaintea tronului dumnezeiesc pentru noi. Această înțelegere a rugăciunii ca medicament lăuntric stă și la temelia rugăciunilor Sfântului Nicolae Velimirovici, care unesc durerea trupului cu vindecarea sufletului într-o singură chemare către Dumnezeu.
Pildă vie pentru noi
Sfântul Pantelimon nu este un personaj îndepărtat al istoriei. El este un sfânt viu, mijlocitor înaintea lui Dumnezeu pentru cei bolnavi, pentru doctori și pentru toți cei aflați în suferință. Prăznuindu-l pe 27 iulie, suntem chemați să primim nu doar vindecarea trupească, ci și lecția vieții sale: orice dar primit de la Dumnezeu — de pricepere, de sănătate, de timp — trebuie dăruit mai departe, fără calcul și fără preț.
„Ați primit în dar, dați în dar” (Mt. 10:8) — porunca lui Hristos, trăită până la capăt de medicul care a ales veșnicia în locul arginților.
