În fiecare an, în jurul datei de 14 octombrie, zeci de mii de credincioși din toată România și din diasporă se îndreaptă spre Iași pentru a se închina la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva. Coada de pelerini se întinde adesea pe mai mulți kilometri, zi și noapte, fără oprire. Ce îi mișcă pe oameni să aștepte ore întregi, pe ger sau ploaie? Răspunsul nu este sociologic, ci duhovnicesc: prezența vie a unui om care a iubit pe Dumnezeu mai presus de orice.
O copilă care a ales crucea
Sfânta Parascheva s-a născut la sfârșitul secolului al X-lea, în Epivat, lângă Constantinopol (azi Boiakoy, Turcia), dintr-o familie creștină înstărită. Încă din copilărie împărțea hainele săracilor și postea cu asprime, căutând pe Dumnezeu cu toată ființa. Chemarea i-a venit din Sfânta Scriptură: „Cine vrea să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze” (Mt. 16:24).
Ascultând aceste cuvinte în biserică, tânăra a hotărât să lase totul și să urmeze lui Hristos. A petrecut ani în zona Iordanului și la Constantinopol, trăind în asceză și rugăciune necontenită, hrănindu-se cu pâine uscată și apă. Simțind apropierea morții, s-a întors la Epivat, unde a adormit în Domnul la vârstă fragedă, în a doua jumătate a secolului al XI-lea.
Drumul lung al moaștelor spre inima României
La scurtă vreme după adormire, un bolnav a primit în vis poruncă să dezgroape trupul Sfintei. Moaștele au fost aflate întregi și neputrezite, revărsând bună mireasmă. Neputrezirea și mirosul de sfințenie sunt tocmai semnele la care face referire tradiția ortodoxă când vorbește despre cinstirea sfintelor moaște: nu ne închinăm osemintelor, ci harului dumnezeiesc care a locuit în ele și continuă să lucreze prin ele.
De la Epivat, moaștele Sfintei Parascheva au poposit la Târnovo (Bulgaria), Vidin, Nicopole și Târgoviște. Cel mai important pas a venit în 1641, când domnitorul moldovean Vasile Lupu a adus cu mare cinste moaștele la Iași, în Catedrala Mitropolitană pe care o zidise. De atunci, Sfânta nu a mai plecat din Moldova, devenind ocrotitoarea pământului românesc.
Minunile care nu au încetat
Mărturiile despre minunile săvârșite prin mijlocirea Sfintei Parascheva sunt nenumărate și continuă până în zilele noastre. Se relatează vindecări de boli grele, eliberări din necazuri, ajutor primit în situații fără ieșire — toate de către cei care s-au apropiat de racla ei cu credință curată. Mulți pelerini mărturisesc că au simțit în momentul închinării o bună mireasmă nevăzută, pecete tainică a prezenței harului dumnezeiesc.
Un episod consemnat în tradiția moldavă: la aducerea moaștelor în Iași, convoiul s-a oprit neașteptat și nu a mai putut înainta până ce nu s-a săvârșit rugăciune — semn că Sfânta și-a ales ea însăși locul de odihnă veșnică în capitala Moldovei.
Pelerinii care vin la Iași aduc cu ei rugăciunile de acasă: psalmi, acatiste, molitfe. Sfânta Tradiție a rânduit forme precise de rugăciune tocmai pentru că simțirea fără rânduială se risipește — la fel cum rânduiala unui acatist al sfântului tămăduitor arată că rugăciunea orânduită a Bisericii este mai roditoare decât zbaterea neghidată a inimii.
Sfânta Parascheva nu a scris teologie, nu a condus o mănăstire, nu a murit ca muceniță. Forța ei stă în simplitatea absolută a alegerii: a preferat sărăcia bogăției, pustia palatului, rugăciunea vorbelor omenești. Apostolul Pavel întreabă: „Nu știți că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt?” (1 Cor. 6:19). Viața Sfintei Parascheva este răspunsul viu la această întrebare, trăit până la capăt — cu urmări resimțite și astăzi, la zece secole distanță. Mulțimile care se adună la Iași în fiecare 14 octombrie nu vin pentru un eveniment, ci pentru a atinge, fie și pentru o clipă, prezența lui Hristos arătată lumii prin sfinții Săi.
