Înainte ca Sfântul Apostol Petru să alerge spre mormânt, înainte ca apostolii să primească vestea cea mare, o femeie stătea plângând în grădina unde fusese îngropat Hristos. Acea femeie este Sfânta Maria Magdalena, cinstită de Biserica Ortodoxă pe 22 iulie și numită de Sfinții Părinți „apostol al apostolilor”.
Din robia demonilor la urmarea lui Hristos
Maria se numea Magdalena după locul nașterii sale — Magdala, așezare pe malul de vest al Mării Galileii. Evanghelistul Luca ne spune că din ea ieșiseră șapte demoni (Lc. 8:2), iar Sfântul Marcu confirmă același lucru (Mc. 16:9). Numărul șapte nu este întâmplător în Sfânta Scriptură: el semnifică deplinătate. Maria Magdalena fusese robită cu totul de puterea celui rău.
Vindecată de Mântuitorul, ea L-a urmat pe Hristos împreună cu celelalte femei care slujeau din averile lor (Lc. 8:3). Nu știm din textele evanghelice cum a trăit înainte de vindecare. Ceea ce știm cu certitudine este că, din clipa eliberării, viața ei a devenit o jertfă de mulțumire: a mers cu Hristos până la capăt. Biserica Ortodoxă a distins întotdeauna între Maria Magdalena și femeia păcătoasă din Luca 7:37 — două persoane diferite, confundate uneori în tradiția apuseană.
Statornică la Cruce și la Mormânt
Când ucenicii au fugit în noaptea Grădinii Ghetsimani, femeile mironosițe au rămas. La picioarele Crucii, Evanghelistul Ioan consemnează: „Stăteau lângă crucea lui Iisus, mama Lui și sora mamei Lui, Maria lui Cleopa, și Maria Magdalena” (In. 19:25). Sfântul Matei o numără printre cele care priveau de departe (Mt. 27:56), iar Sfântul Marcu o arată urmărind locul unde a fost pus trupul Lui (Mc. 15:47).
Sfinții Părinți au văzut în fidelitatea mironosițelor o lecție pentru toți creștinii: dragostea față de Hristos nu se măsoară în ceasurile de biruință, ci în ceasurile de cruce. Credința vie se hrănește din smerenie și veghere — la fel cum pocăința și rugăciunea stăruitoare pregătesc inima pentru a primi lumina Învierii.
Apostol al apostolilor — prima martoră a Învierii
În zorii zilei celei dintâi a săptămânii, Maria Magdalena a venit la mormânt pe când era încă întuneric (In. 20:1). A găsit piatra dată la o parte, a alergat la Petru și Ioan. Apostolii au venit, au văzut și au plecat — dar ea a rămas, plângând. Tocmai această stăruință a iubirii a făcut-o vrednică să fie prima căreia Hristos Cel Înviat i S-a arătat (Mc. 16:9).
Dialogul din Grădina Învierii este profund și simplu totodată. Hristos o cheamă pe nume: „Marie!” (In. 20:16). Ea recunoaște glasul și cade la picioarele Lui. Atunci Mântuitorul o trimite: „Mergi la frații Mei și le spune…” (In. 20:17). Femeia scăpată de șapte demoni devine, prin porunca lui Hristos Însuși, cea dintâi vestitoare a Învierii — apostol trimis la apostoli.
Sfântul Ipolit al Romei, în veacul al III-lea, i-a dat explicit titlul de „apostol al apostolilor”, titlu pe care Tradiția Ortodoxă l-a păstrat cu sfințenie până astăzi.
O simetrie tainică: Buna Vestire și Învierea
Sfinții Părinți au observat o rânduială dumnezeiască: la Buna Vestire, Arhanghelul Gavriil a adus unei femei — Fecioarei Maria — vestea Întrupării lui Dumnezeu. La Înviere, Hristos Însuși trimite o femeie — Maria Magdalena — să vestească apostolilor Învierea. Începutul și împlinirea mântuirii sunt legate, prin voia lui Dumnezeu, de ascultarea și curajul unor femei.
Viața după Înălțare și cinstirea în Biserică
Potrivit Sfintei Tradiții, Maria Magdalena a propovăduit Evanghelia în Ierusalim, iar mai apoi s-a nevoit la Efes împreună cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și cu Sfântul Apostol Ioan. Tradiția îi atribuie și un gest de curaj apostolic: înfățișarea înaintea împăratului Tiberiu la Roma, ținând în mână un ou și vestindu-i: „Hristos a Înviat!” — fapt din care, potrivit tradiției, derivă obiceiul ouălor roșii de Paști. Moaștele ei au fost aduse la Constantinopol în veacul al IX-lea, în vremea împăratului Leon al VI-lea Filozoful. Este prăznuită și în Duminica Mironosițelor, a treia Duminică după Sfintele Paști.
Sfânta Maria Magdalena ne învață că iubirea statornică biruiește orice întuneric. Ea nu a fugit în ceasul Crucii. Nu s-a depărtat de mormânt când toți plecaseră. A plâns — și tocmai în lacrimile ei s-a ivit Învierea. Pentru creștinul ortodox de astăzi, viața ei este o chemare: să rămânem lângă Hristos și în ceasurile de taină, știind că El cheamă pe fiecare pe nume și trimite pe fiecare în misiunea sa.
Sfântă Marie Magdalena, apostol al apostolilor, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!
