Există, în calendarul Sfintei Biserici Ortodoxe, o cinstire ce poartă un titlu fără pereche: „apostol al apostolilor”. Nu îl poartă Petru, nu îl poartă Ioan, nu îl poartă niciunul dintre cei Doisprezece. El aparține Sfintei Maria Magdalena, femeia din Magdala pe care Hristos cel Înviat a trimis-o cel dintâi să vestească Învierea chiar apostolilor Săi (In. 20:17). Prăznuită pe 22 iulie, ea rămâne una dintre cele mai luminoase figuri ale Evangheliei.
Din Magdala la urmarea lui Hristos
Sfânta Evanghelie după Luca o prezintă pe Maria Magdalena printre femeile care Îl însoțeau pe Hristos și pe cei doisprezece, „slujindu-le din averile lor” (Lc. 8:3). Din ea, Domnul scosese șapte demoni (Lc. 8:2) — robii sufletești din care fusese izbăvită prin singura putere cu adevărat mântuitoare.
Este important a se sublinia, în spiritul dreptei credințe, că Tradiția Ortodoxă nu o identifică pe Sfânta Maria Magdalena nici cu Maria din Betania, nici cu femeia păcătoasă din Luca 7. Ea este o ucenică distinctă, un suflet eliberat din robie grea, care a ales să urmeze lui Hristos cu statornicie neîntreruptă — de la predicile din Galileea și până la piciorul Crucii.
Când ucenicii bărbați s-au risipit în noaptea Patimilor, Maria Magdalena a rămas. Stătea lângă Cruce, alături de Maica Domnului și de celelalte femei evlavioase (In. 19:25), mărturie vie a faptului că iubirea adevărată nu fuge în fața suferinței.
Prima martoră a Învierii — porunca apostolică
În zorii zilei celei dintâi a săptămânii, Maria Magdalena a pornit spre mormânt „pe când era încă întuneric” (In. 20:1), purtând miresme pentru a unge trupul Mântuitorului. Grija față de cel adormit — această datorie sfântă de iubire față de cei trecuți la Domnul, pe care credincioșii ortodocși o trăiesc și astăzi prin rugăciunile pentru cei adormiți — o adusese la mormânt înaintea tuturor.
Găsind mormântul gol, plânge. Doi îngeri o întreabă de ce plânge; ea nu știe. Apoi, un om pe care îl crede grădinarul o întreabă: „Femeie, de ce plângi? Pe cine cauți?” (In. 20:15). Și în clipa în care Cel Înviat îi rostește numele — „Marie!” — ea Îl recunoaște: „Rabbuni!”, adică Învățătorule (In. 20:16).
Urmează porunca apostolică: „Mergi la frații Mei și spune-le: Mă sui la Tatăl Meu și Tatăl vostru și la Dumnezeul Meu și Dumnezeul vostru” (In. 20:17). Cuvântul apostol înseamnă trimis. Nimeni nu a primit o trimitere cu o veste mai mare. Nimeni nu a primit-o înaintea ei.
Misiunea apostolică și cinstirea în Tradiția Ortodoxă
La fel cum Sfântul Apostol Andrei poartă cinstirea de „cel dintâi chemat” dintre bărbați, Maria Magdalena este cinstită drept „apostol al apostolilor” — cea dintâi trimisă să vestească Învierea chiar celor pe care Hristos îi rânduise martori ai Săi în lume.
Sfânta Tradiție păstrează și amintirea misiunii ei de după Înălțarea Domnului. Potrivit izvoarelor hagiografice, ea a mers la Roma, unde i-a vestit împăratului Tiberiu Învierea lui Hristos, oferindu-i un ou roșu cu cuvintele „Hristos a Înviat!” — la aceasta se leagă originea tradiției sfinte a ouălor roșii de Paști. A predicat apoi în Efes, alături de Sfântul Apostol Ioan și de Maica Domnului, și acolo și-a încheiat viața pământească. Moaștele ei au fost aduse la Constantinopol în veacul al X-lea.
Sfânta Biserică Ortodoxă o cinstește cu titlurile de isapostolă (egală cu apostolii) și mironosiță — cel din urmă amintind de gestul ei de iubire față de Trupul lui Hristos, cel care i-a deschis calea spre întâlnirea cu Cel Înviat.
Un model duhovnicesc pentru toți cei care caută
Sfânta Maria Magdalena nu a așteptat să audă de la alții. A alergat la mormânt cu lacrimi și cu miresme, în întunericul dinaintea zorilor, când totul părea pierdut. Și tocmai pentru că L-a căutat cu toată inima, Hristos i S-a arătat întâi ei și i-a încredințat vestea cea mai mare din istoria lumii.
Pilda ei rămâne vie: credința statornică în ceasul Crucii și iubirea jertfelnică față de Hristos nu rămân niciodată fără răspuns. Rugăciunile ei mijlocitoare să fie cu noi toți, cei care căutăm, și noi, cu credință și cu lacrimi, pe Hristos cel Viu.
