Există în calendarul ortodox praznice care nu se sprijină pe un verset anume din Evanghelie, ci pe mărturia vie a Sfintei Tradiții. Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, prăznuită în fiecare an la 21 noiembrie, este unul dintre ele — și tocmai de aceea el grăiește, poate mai adânc decât oricare altul, despre tainele pe care Dumnezeu le lucrează în taină, departe de privirile lumii.
O copilă de trei ani la pragul Sfintei Sfintelor
Sfinții Ioachim și Ana — părinții Fecioarei Maria — au trăit mulți ani în durerea sterilității. Au postit, s-au rugat cu lacrimi și au făgăduit înaintea lui Dumnezeu: dacă li se va dărui un prunc, îl vor închina slujirii Templului. Când Fecioara a împlinit vârsta de trei ani, ei și-au ținut cuvântul. Au purces la Ierusalim și au adus-o la Templul Domnului, înconjurați de fecioare cu făclii aprinse.
Potrivit Sfintei Tradiții, consemnată în scrierile Sfinților Părinți și cântată în imnografia praznicului, arhiereul a primit-o pe pruncă cu cinste și a dus-o înlăuntrul Sfintei Sfintelor. Acesta era locul cel mai tainic al Templului, în care nu putea intra decât arhiereul, o singură dată pe an, cu sânge de jertfă (Evr. 9:7). Și totuși, Fecioara a intrat — semn că în ea sălășluia o sfințenie pe care lumea nu o mai văzuse de la facerea ei.
Acolo, în umbra Templului, Maria a trăit ani la rând, hrănită — după mărturia Tradiției — de un înger al lui Dumnezeu, crescând în rugăciune, post și curăție, pregătindu-se pentru lucrarea care urma să schimbe cursul istoriei mântuirii.
Tâlcuire duhovnicească: Maica Domnului, Templul cel viu al lui Dumnezeu
Praznicul acesta nu este doar o amintire istorică. El este o descoperire a planului veșnic al lui Dumnezeu cu neamul omenesc. Sfinții Părinți au văzut în Intrarea Maicii Domnului în Templu prefigurarea unui adevăr profund: dacă templul de piatră a primit-o pe Fecioara, este pentru că ea urma să devină Templul cel viu al Dumnezeului celui viu — aceea care va purta în pântecele ei pe Însuși Cuvântul întrupat.
Sfântul Gherman al Constantinopolului arată că intrarea Fecioarei în Sfânta Sfintelor este, în fapt, intrarea harului dumnezeiesc în umanitate, prin intermediul celei mai curate ființe pe care a zămislit-o vreodată pământul. Ea nu era o copilă oarecare dusă la templu — era Chivotul cel Nou, pregătit de Dumnezeu din veac pentru a-L primi pe Cel necuprins de ceruri.
Icoana praznicului — chip al teologiei întregi
Această teologie adâncă s-a întipărit și în arta sacră a Bisericii. Icoana Maicii Domnului, în multiplele ei tipuri iconografice, nu face decât să mărturisească același adevăr: Fecioara care Îl poartă în brațe pe Pruncul Iisus este chipul Templului viu care Îl cuprinde pe Cel necuprins. Ceea ce Templul din piatră prefigura, Maica Domnului a împlinit în trup și în duh.
Ce ne cheamă să facem astăzi acest praznic
Intrarea Maicii Domnului în Templu este și un model pentru fiecare creștin. Sfântul Apostol Pavel scrie limpede: „Nu știți că trupul vostru este templul Duhului Sfânt care este în voi?” (1 Cor. 6:19). Praznicul ne cheamă să ne întrebăm cu smerenie: cu câtă grijă păzim acest templu lăuntric? Câte lucruri nevrednice am lăsat să intre în el?
Curățirea inimii este lucrarea de toată viața a creștinului. Ea începe cu pocăința sinceră și cu pregătirea corectă pentru Sfânta Taină a Spovedaniei — primul pas al oricărei înnoiri duhovnicești, așa cum intrarea Fecioarei în Templu a fost începutul vizibil al lucrării mântuitoare în lume.
Prăznuind astăzi intrarea Maicii Domnului în Templu, suntem chemați și noi să intrăm în templul inimii noastre, să alungăm din el tot ceea ce nu se cuvine înaintea lui Dumnezeu și să facem loc harului Său. Maica Domnului, care a trăit în sfântul locaș al Templului de la vârsta de trei ani, este rugătoarea noastră stăruitoare înaintea Fiului ei, ca și noi să fim primiți, la vremea rânduită, în locașurile cele veșnice.
Troparul praznicului glăsuiește: „Astăzi înainte-închipuirea bunăvoinței lui Dumnezeu și propovăduirea mântuirii oamenilor; în templul lui Dumnezeu luminat se arată Fecioara și pe Hristos tuturor îl vestește…” Să primim și noi, cu bucurie și cu evlavie, vestea cea bună a acestui praznic împărătesc.
